Acasă » Vedete » Iubita lui Vladimir Drăghia, mărturii emoționante după ce a aflat că proba dintre actor și Ștefan va fi rejucată la „Exatlon”

Iubita lui Vladimir Drăghia, mărturii emoționante după ce a aflat că proba dintre actor și Ștefan va fi rejucată la „Exatlon”

De: Cancan 07/05/2018 | 11:53

Vladimir Drăghia și iubita lui nu s-au văzut de mai bine de patru luni de când el a intrat în competiția „Exatlon”. . Probele solicitante, condițiile în care stă împreună cu ceilalți concurenți nu sunt deloc ușoare, iar asta se vede la unii mai mult, iar la alții mai puțin. Acolo, în Republica Dominicană se încurajează între ei, iar de acasă, persoanele dragi și fanii. Alice Cavaleru, partenera actorului a făcut mărturisiri din intimitatea cuplului.

Citește și: Cum a ajuns să se rejoace proba dintre Vladimir Drăghia și Ștefan. Premieră istorică la Exatlon!

Urmărind emisiunea cu sufletul la gură și aflând că iubitul ei va rejuca proba cu Ștefan Floroaica, Alice Cavaleru a făcut public un mesaj emoționant pe pagina de Instagram a lui Vladimir Drăghia. . În rândurile scrise, frumoasa brunetă a dezvăluit ce promisiune emoționantă i-a făcut actorul înainte să plece de acasă și să participe la „Exatlon”. În urmă cu câteva ore, ea a distribuit postarea pe contul ei de Instagram.

„A spus Vladimir că ar înota pană acasă dacă am avea nevoie de el și da, ar fi un efort incredibil, dar să știți că nici să plece de lângă noi nu i-a fost mai ușor.
Un mix de perseverentă, altruism, fortă, inteligentă, bună dispoziție, umor și poezie. 🙂
Nu-mi stă în fire să-i fac reclamă, dar, dacă nu acum, când el are nevoie de susținerea noastră, atunci, când?
Dacă vreți să meargă mai departe în competiție, votați 14 la 1456.
Mulțumesc.❤️ -Alice”, a scris frumoasa iubită a actorului pe pagina lui de Instagram.

Citește și: Vladimir Drăghia, în lacrimi! Ce l-a întrebat Cosmin Cernat: ”E posibil să nu mă recunoască!”

Fanii concurentului de la „Exatlon” au reacționat imediat, iar unii dintre ei au întrebat dacă se poate vota și din alte țări.

„Merită să rămână, e cel mai bun de-acolo ❤! Haideți să-l votăm! E cel mai bun! ❤”, „E singurul care merită să câștige! Are un caracter Minunat! Un tata Minunat! Un om corect!”, „Da,vrem să meargă mai departe! Și votăm! Sunteți minunați! Toți 3! ??” au scris imediat trei dintre sustinătorii cuplului.

Citește și: Giani Kiriță, veste tristă când s-a întors de la Exatlon. E despre fiul său

Ce este Exatlon România 2018

„Exatlon România” este varianta românească a reality show-ului internațional bazat pe un format turcesc. Emisiunea a început la Kanal D pe 7 ianuarie 2018 și este formată din probe care la pun la încercare rezistența fizică și psihică a mai multor concurenți împărțiți pe echipe. Filmările au loc în Republica Dominicană, iar la final se va desemna sun singur câștigător care va primi un premiu de 100.000 de euro.

 Concurenții sunt împărțiți în echipa «Faimoșilor» – formată din vedete – și echipa «Războinicilor» – formată din oameni obișnuiți, necunoscuți publicului.
Urmărește Cancan.ro pe Google News
Parteneri
Mihai Trăistariu, reacție după ce cântărețul NEMO a câștigat Eurovision. „Dacă ești șters...”
Mihai Trăistariu, reacție după ce cântărețul NEMO a câștigat Eurovision. „Dacă ești șters...”
FOTO. Transformarea incredibilă a lui Alexandru Tudor, omul de încredere al lui Gigi Becali. Nimeni nu l-a recunoscut: e pe drumul spre călugărie și a ajuns să arate așa la 52 de ani!
FOTO. Transformarea incredibilă a lui Alexandru Tudor, omul de încredere al lui Gigi Becali. Nimeni...
INCREDIBIL! Mădălina Ghenea a pozat ca NICIODATĂ, iar imaginile au scăpat pe net! Cum apare
INCREDIBIL! Mădălina Ghenea a pozat ca NICIODATĂ, iar imaginile au scăpat pe net! Cum apare
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ce s-a ales de Dan Bordeianu, fostul iubit al Adelei Popescu. Din ce face bani și cu ce se ocupă acum actorul celebru din telenovele
Ce s-a ales de Dan Bordeianu, fostul iubit al Adelei Popescu. Din ce face bani...
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după...
Șofer român de TIR mort în Belgia după un incident șocant: Un capac de canal aruncat de pe un pod i-a trecut prin parbriz
Șofer român de TIR mort în Belgia după un incident șocant: Un capac de canal...
GALERIE FOTO Cele mai ciudate ținute care au șocat publicul la controversatul Eurovision 2024
GALERIE FOTO Cele mai ciudate ținute care au șocat publicul la controversatul Eurovision 2024
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Ce gest a făcut Nemo după ce a câștigat Eurovision! Reacția lui Dan Negru vizavi de această întâmplare: „Nu stau eu invers pe măgar”
Ce gest a făcut Nemo după ce a câștigat Eurovision! Reacția lui Dan Negru vizavi...
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă...
Preferințele Monicăi Tatoiu în materie de bărbați și motivul pentru care a treia căsătorie durează de 40 de ani. „Mie nu mi-au plăcut niciodată bărbații mici de statură.”
Preferințele Monicăi Tatoiu în materie de bărbați și motivul pentru care a treia căsătorie durează...
Mesajul publicat de Florin Piersic Jr., după ce tatăl lui a ajuns cu septicemie la spital. Unde se află fiul lui Florin Piersic în timp ce marele actor se luptă pentru viața lui
Mesajul publicat de Florin Piersic Jr., după ce tatăl lui a ajuns cu septicemie la...
Afacerile româneşti care şi-au asigurat succesul pe piaţa internaţională. Europa Centrală şi de Est devine tot mai relevantă
Afacerile româneşti care şi-au asigurat succesul pe piaţa internaţională. Europa Centrală şi de Est devine...
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă:...
Ce televizor poți cumpăra cu doar 405 Lei de la ALTEX resigilate?
Ce televizor poți cumpăra cu doar 405 Lei de la ALTEX resigilate?
Ce nu face NICIODATĂ cu BANII cel mai TARE economist al lumii?
Ce nu face NICIODATĂ cu BANII cel mai TARE economist al lumii?
A recunoscut! În ce loc neobișnuit a întreținut Oana Roman relații intime: ”Când eram tânără făceam tâmpenia asta la greu...”
A recunoscut! În ce loc neobișnuit a întreținut Oana Roman relații intime: ”Când eram tânără...
Locul din România unde ninge abundent. Ninsori ca în toiul iernii și peisaj de poveste: ”Cât de frumos!”
Locul din România unde ninge abundent. Ninsori ca în toiul iernii și peisaj de poveste:...
Afacerea pe care o familie întoarsă din Germania a dezvoltat-o puternic în România. Produsele sunt 100% naturale, pline de vitamine și se dau ca pâinea caldă
Afacerea pe care o familie întoarsă din Germania a dezvoltat-o puternic în România. Produsele sunt...
UNGURII, campionii lumii. Diferență de la cer la pământ față de România
UNGURII, campionii lumii. Diferență de la cer la pământ față de România
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu cifra 11"
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat...
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Reacţia purtătorului de cuvânt al BOR, după Eurovision: Victoria lui Nimeni (Nemo), una zdrobitoare asupra firescului
Reacţia purtătorului de cuvânt al BOR, după Eurovision: Victoria lui Nimeni (Nemo), una zdrobitoare asupra...
Anunț pentru proprietarii de apartamente cu 2 camere. Decizia cu care nimeni nu e de acord
Anunț pentru proprietarii de apartamente cu 2 camere. Decizia cu care nimeni nu e de...
Vreme tot mai bizară în România. Ce anomalii vor fi în zilele următoare
Vreme tot mai bizară în România. Ce anomalii vor fi în zilele următoare
SIROPUL care curăță mizeria din corp. Scapi de 4 kg în doar două zile
SIROPUL care curăță mizeria din corp. Scapi de 4 kg în doar două zile
Pensia infimă pe care o primește Florin Piersic de la statul român. Averea adunată și singurul lux pe care și l-a permis actorul
Pensia infimă pe care o primește Florin Piersic de la statul român. Averea adunată și...
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul bolid al manelistului
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină...
Aurora boreală a captivat din nou globul, după o furtună solară istorică. Cum s-a văzut din România
Aurora boreală a captivat din nou globul, după o furtună solară istorică. Cum s-a văzut...
Vica Blochina s-a combinat cu un rus. Nu vrea să-l arate lumii. Care este motivul
Vica Blochina s-a combinat cu un rus. Nu vrea să-l arate lumii. Care este motivul
Horoscop zilnic pentru luni, 13 mai 2024. Oportunitate neașteptată pentru Capricorn, schimbare radicală pentru Pești
Horoscop zilnic pentru luni, 13 mai 2024. Oportunitate neașteptată pentru Capricorn, schimbare radicală pentru Pești
Cum poți să ai roșii frumoase și sănătoase la tine în grădină. Trucul grădinarilor care funcționează perfect
Cum poți să ai roșii frumoase și sănătoase la tine în grădină. Trucul grădinarilor care...
×